Stăteam în gară.
Vînt și ploi.
Singurătate.
Demult fără pronume "noi".
Popas în noapte.
Oprirea ta.
Umbrelă.Flori.
Un cer integru.
În ochi-ți spectru de culori
făr-alb și negru.
Chemare...
Da.
Am acceptat
făr-ezitare.
(Demult trăisem...
Am uitat
cum dusul doare).
Urcări din beznă,
dulci căderi,
foc de-artificii...
Eternitatea-ți dau
de-mi ceri,
Vis fără vicii...
Dar ești deja-n accelerat,
rămîn în gară.
Tu,
sau speranța-mi a plecat?
M-a tras pe sfoară.

În gară stau.
În vînt și ploi,
mai ud, mai rece.
Din nou fără pronume "noi".
Suspin...
Va trece?