Am încercat să cuceresc
O inima de piatră...
Dar, parcă văd că-mbătrânesc
Făr’ s-o topesc pe vatră...

Zadarnic spus-am vorbe dulci,
Zadarnic dat-am floare...
N-a fost dispusă nici atunci
Să fie vorbitoare.

Nici un cuvânt nu pot să scot
Din gura-i ca un clește.
E cazul să renunț, socot,
Ca în acvariu-un pește...

Stătea în loc, dar ochii ei
Priveau spre zări pierdute...
Spre mine, urmând pașii mei.
Greșeam, era virtute.

Deschis-am ochii-ntr-un târziu,
Topit fiind de of-uri,
Þinând în brațe făr’ să știu
O pernă-n patru colțuri.

Era doar vis ce eu doream,
Un vis... pe jumătate,
Căci ea era, cum nu credeam,
De piatră-o zeitate.