În exil, de bunăvoie,
Pe pământ străin plecat, departe,
Spre-a găsi ceva mai bun... nevoie,
De voi, cale lungă mă desparte.

Merg pe jos, spre luna plină
Ce a răsărit de peste munte.
Inima-mi, de dor adânc suspină,
Palma-mi șterge stropii de pe frunte.

Marș forțat, spre satul care-i
Așezat pe stânci, la miază-noapte,
Merg de unul singur pe cărare,
Fluierând de dor, cântând în șoapte.

Luna plină,-n gingășie,
Razele-și trimite blânde-ncoace,
Cautând, parcă, fără să știe,
Umbră-a-mi face mie, să se joace.

Iată-mă-s ajuns acuma,
Obosit, în sat; mâine-n zori, la drum
Pân’ a nu fi asfințită luna...
Călător, pe jos, către... noroc bun.