In pestera gandului meu, exista cate-o aventura,
Si-n oaza lui de intuneric, scantei marunte-apar,
Nelinistitele idei ce zilnic lacrimile-mi fura,
In ea isi mai gasesc un rost din ce in ce mai rar.

Sunt trepte lunecoase, prin visele ce n-au sosit,
Unde tristetea e craiasa, pe-ntunecatul ei tinut,
Si pe masura ce cobori, se-aude timpul putrezit
Lovind ferestrele uitarii cu-acelasi dor necunoscut.

Aici te-am intalnit mereu, la margine de nostalgii,
Rugandu-ma sa fac lumina si glas tacerilor sa dau,
Tot asteptandu-te-n zadar, in vechea pestera sa vii,
Sub boltile pe unde rauri, sub pasi-aievea murmurau.

E trist in pestera din gand si frig ca-ntr-o minune,
Peretii ei in tampla mea devin neprimitori si reci,
Si foarte slab aud ecoul, iubirii noastre fara nume
Al carei prag as vrea din nou, spre mine sa il treci.