Simțeam eu ceva

la profu ăsta al meu de matematici
și de aceea am venit la tine Bătrâne
să mă lămuresc dacă-l bănuiesc degeaba
sau nu și te iau pe tine arbitru-n problema aceea cu coordonatele

ce zici
accepți?

uite cum mă grăbești acum
în camera mea... cu ceaiul, crema pentru tort.........
dar sufletul cu-atâta disconfort
de undeva departe, dintr-un străin aeroport,
îți povestește el precum

Căluțului de Istru

formula lui heron nu-i place, dacă-l întreb răspunsul, tace, mă-ntind să ies la tablă – zice – stai în bancă, de țin pumnul sub barbă, ce cadru îmi aruncă!
De ies eu să spăl cârpa, nu observă că nu mai sânt în prima bancă, de parcă-s de mărimea unui pui, dar cum dispar eu după ușă – imediat exclamă – cârpa nu-i!
Bătrâne, știi cât sufăr? Pînă la Calu’ Dunării, viața-mi era un splendid nufăr. Acum – numai examen infernal, în ajun de bal… s-a lăsat și de fumat, dar triunghiul a rămas nerezolvat.
Unde îți este țărmul de la far, să-mi înfășor eu ghina într-o frunză de stejar...?
Și să o ard cu totul!


Să știi, este mai dureros decât atunci când Ponna te bate cu labuța
Bătrâne, Calul
Mă-nvață să mănînc cu bețișoare chinezești mămăliguța

Îmi dă o praștie și zice să-i aduc în cinci clipite vrăbiuța
Și pîn' la urmă totdeauna iese că eu îi sânt maimuța.

și apoi
mai vreau să poetizăm
despre sinus și cosinus
în aria triunghiului curbiliniu
cu hărțile plajei cu suflet
din jumătațile inegale ale Infinitului

pe când se pregătea să vină primăvara pe un pod de gheață și lumea intra-n spaimele iernii târzii tu ai venit să-mi spui: te rog sa fii... și eu am înțeles și pentru tine am zis: să fie! și-a fost seara și-a fost dimineața, ziua întâi... și ziua asta parcă nu se mai termina și mărgelele de sticlă erau și mai multe pe șiragul acela despre care încă n-am apucat sa-ți spun... și-n loc de acum... am aprins pipa și-am scos un rotocol de fum...

mai cade câte o frunză din plop
pe un strop de noroc
și-o scânteie cu foc fără fum
într-un punct din acum

și iarăși vin și zic
parcă n-ar fi nimic
decât scări cu vise
peste pânze-n abise
deschise-închise

ce frumos se înfurie marea când suflă un pic de vânt
și ce viu este gândul când trece prin inimă
și multe altele care se vindecă fără atele si adele
cu de la sine putere fără altă vrere decât vrerea Tympului
acel țărm de mare cu încântare
și valuri cântătoare

de undeva
același cândva
și niște păreri-adieri
cu muguri de primaveri
în care tu vii și-mi ceri
o clipă la scară
la o țigară
și-un zâmbet cu lacrimă vie
pe o pagina purpurie
sa fie

părea acum că vine-n seara corabia ce-o așteptai
dar se porni din nou furtuna și-un car de luptă tras de cai
dintr-un turnir la curba strâmtă rostogoli pierzând o roată
și rătăci de mine clipa trecând acum în altădată


se-ntinde-n mine azi o scară din lemn de tei și de cireș
cu tălpi din pas desculț pe plajă și puf de plopi de arieș
pe când povestea se pornise din bulbul florii de lalea
și se stârni-n senin ninsoarea ca pe planeta cu o stea


am zis să fie iar lumina în farul meu cu jar de vis

și-n pragul sorții să revină o floare albă de cais
am încercat să strâng sub lupă focarul gândului pribeag
dar parcă ceru-mi scoase-n cale hăitași cu săbii și briceag



cu profu ăla al tau
spune-i despre aria triunghiului
jumătate din determinantul
cu prima coloană formată din 1
și coloanele doi și trei
din coordonatele celor trei puncte

parcă-mi spuneau mie ieri și alaltăieri
despre niște adieri ale țărmului Tymp