mergem prin iubire
cu mâinile la spate
printr-un aer care așteaptă
marea rocadă din plămâni

inima
animalul de casă
stă ghemuită de când era boboc
visând să facă din resturile menajere
o mandarină
pentru că
ghemotocul de hârtie
este doar o sferă de riduri
din care urlă un scris schimonosit

nimic nu ne ajunge oasele din urmă
nu-le bate ușor umerii înmuguriți să se întoarcă
să înceapă dracului recunoașterea aia
fără dioptrie

ca atunci când
am așteptat să îmi dea scrisoarea poștașul
o veșnicie
privindu-l în ochi