am uitat numărul cărămizilor
ridicate în ogivele
unui nou babylon
urc de fiecare dată
sperând să-mi vorbești

am învățat de la străini
aproape toate limbile
sperând că voi afla
cum se spune
“dor”
în alternanțe de roșu și negru

întunericul îmi dă târcoale
cobor doar cu tăcerile tale-
un fel de semințe
ale apusului de soare
pe care le strivesc între pleoape
ca să te pot purta
și mâine
până sus