M-ascund în lacrimă ca-ntr-o peșteră adâncă,
Răcoarea mă doare cu-ntunericul ei ud,
Șuvoiul de picuri își face făgaș prin stâncă,
Scurgându-se, întristat, spre adevărul crud.

Nu vreau să-mi vezi durerea alb învăluită
În ghemotocul pumnului ca o mănușă,
Þipând sacadat ca o pasăre rănită
Ce vrea să renască din propria-i cenușă.

M-ascund în lacrimă ca-ntr-un plăcut lințoliu,
Ca să evit privirile-ți întrebătoare,
Cu sufletul îngenuncheat în aspru doliu
Vreau să revin pe valul vieții-nșelătoare.





2 februarie 2010