Robusta lună se-nhamă
la tracțiuni sinistre
în stare de-a clătina culcată
și-un zbor sabatic.

Să vină-n noapte-afară
a șasea lamă de tarot
pe care luna nouă se răstoarnă,
ca deasupra ei s-apese Eros.

Voiajul va începe-n galop
din stadiul când se-ncrede carul
în reaflarea acului de păr
al femeii ce mă farmecă.

Vizitiul măscărici (înjumătățit pe care
-l interpretez)
s-a lăsat într-o rână și-a căzut,
neștiind să mâne “carul triumfal”.

Tu, cel ce mă-nlocuiești,
rămâi desculț
cu degetele-n coame nărăvașe,
gata-gata să te pierzi
pe la răscruci luat de săgeți,
când bezna-și trimite eclipsa –
săptămâna oarbă de te cheamă…

Două căi (sau rute diferite) te despică,
de vreme ce Eros cerul pistonează
c-un nămol căzut în vârtejuri…
din stea vrând să-ți soarbă ezitarea
stârnită prin ispită.

Călătorule pe viață și pe moarte,
mi-ai luat locul
precum sosia unui samurai bolnav,
iar eu nicicum nu te-oi mai stăpâni,
de-ți lași trăpașii liberi
pentru-a hotărî ei drumul.

Ruptură-ți provoacă șovăirea,
nevrând să pierzi ocazii
de-a rătăci și-ntr-o parte,
și în alta ațintind poftei degeaba
darurile adunate chiar de mine.

Ocolește tot
și-apoi înconjoară-te cu foc,
spre-a nu cădea în golul ce se cască
prin negrele ape nevăzute fără zi
ce ți se preling pe spate.

Îndreaptă-ți caii
dinspre gâlma întunecimilor de simțuri,
să nu-ți desfrâneze ție carul
cu prăpastia aleasă.

Sări acum în lături, pățitule infame,
ca lașitatea, ce ți-o simt în ochi,
să-mi iasă mie, conștient, din fire,
din coșmar, din greua boală
și să te pot iute seconda.

Bine că n-am alunecat în șanț…
atât de zdravăn mă zgâlțâiși,
că m-ai trezit dându-ți
ție, inconștientule,
neadormitele comenzi.


Nota bene:

Eu sunt conștient,
tu ești inconștient,
iar Eros cel de sus
(în)toarnă subconștientul
de parcă răstornă brazda.

Nestinsul chip al iubitei
din zori și până-n seară
cu aprigi, înghețate vorbe
în straturi mă-mpresoară.