a fost odată un eu
(că dacă n-ar fi fost nu v-aș înșira toate rufele mele murdare pe sfoară
doar ca să acopăr ceva în fața cuiva din contul cernelii și foii mele)
și cum vă spuneam acel eu semăna mai mult cu el care semăna și el cu mine
căci câte piei am schimbat de atunci nu le mai țin minte numele
dar ceea ce mă bucură este că am giacă de piele și bocanci

atunci erau alte vremi
când simțeam cum gâtul se dilată până la dimensiuni de gaură neagră
dar tot nu puteam să înghit nimic
nici măcar o ileana cosânzeana sau frumoasă adormită
nu a reușit să-mi ridice fundul de pe banca de rezervă ca să-mi iau buzduganul
să mă bat cu zmeii și cu fel de fel de siluete în negru
(ce aveam eu cu ea doar nu-mi aparținea sub nici o formă
chiar și felia aia de pământ de sub unghiile ei)

care zmeu
eu zi de zi arunc atâtea capete flămânde
care-și mănâncă gâtul

draga mea îți trebuie un alt erou cum să se lupte cu mine
apropo
nu mă căutați în pădure căci nu sunt de culoare verde