Se zice că Adevărul, de dimineață a pornit,
Către un oraș anume unde a fost poftit.
Era o zi de vară nespus de călduroasă,
Mulțimea din oraș îl aștepta gălăgioasă.

Mergea singur pe calea îngustă și cotită
Și a zărit un eleșteu privirea-i obosită.
Norocul meu ca eleșteul drumul să mi-l taie,
Opresc puțin, mă răcoresc, fac și o baie.

De hainele imaculate de tot s-a dezbrăcat,
Apoi frumos, de-o creangă, ușor le-a atârnat.
Unde pășește Adevărul, cred, toată lumea știe,
Se duce și Minciuna, prea mult nu întârzie.

A nimerit și ea la eleșteu de arșiță cuprinsă,
Și-a dat jos hainele murdare, și, surprinsă,
Își zise văzând straiele frumoase în copac,
Este acum momentul cu ele să mă îmbrac.

Astfel învestmântată se poate ca oriunde
Cu Adevărul oamenii ușor să mă confunde.
- Acesta-i Adevărul, sosește chiar acum,
Strigară orășenii la o margine de drum.

Cu mare bucurie s-au pus pe ovaționat,
Dar un bătrân, Minciuna, îndată a demascat.
- Este Minciuna, cu hainele Adevărului furate,
Sosește și Adevărul, nu poate fi departe.

Văzu deci Adevărul că straie nu mai are
Și boarfele lăsate cât pot fi de murdare,
Se hotărî să meargă de haine dezbrăcat,
Astfel să apară în lume curat și nepătat.

- Adevărul! Rostiră orășenii mai întâi molcuț,
Apoi cu încântare: este „Adevărul gol, goluț”!
Precis expresia ați auzit-o ca și mine,
Acum doar ați aflat cam de pe unde vine.
Iași 06 ianuarie 2008