din pământ veneau vocile,
erau ore de liniști stelare,
glasul lor sub formă de mit,
venea din timpuri străvechi, milenare.

seara, în cumpăna noapții,
sângerând pe la apuși sori,
venea cu miros de sulfine
făcând din ea sărbători.

din pământ se auzeau
doar oase ce zăceau
din vechi timpuri,
dreptul la viață-și cereau.
coruri de voci
în procesiuni patriarhale,
în înstelate catedrale se rugau.

sfinții aveau dulămi cu nasturi-stele,
pe mijloc încinși cu sfori de tei,
oasele n-aveu decât inele
cu briliante, aur, scântei…

ursitoarele le spăla chipul
într-o cristelniță din vechiul schit
ciobanii au făcut caval din ele,
prin mioritice colțuri de rai:
fluiere de dor și de doină,
ciobănesc picior de plai prin timp,
oasele sunt vii, nu mor niciodată
și rămân ca zeii-n olimp.

miercuri, 24 februarie 2010