în fiecare zi ploioasă de toamnă
mi se prelinge-o durere
din tălpi până-n creștet
ca un șarpe târându-se vara
prin vreascuri

cu fruntea lipită de geam
sunt umbra la care nimeni nu vine
văd firele ploii atârnate de streșini
uneori vântul le frânge căderea
timpul a adormit în ceasornic
Doamne, îmi zic, cât vor mai înflori primăveri
peste mine
și câte cuvintele
acești fluturi albi
pe hârtia ca un cearceaf creponat
a unui poem pentru totdeauna nescris