O cărare...

E-o cărare, prin zăpada albăstruie,
Ce duce către un bătrân stejar...
El, peste noapte-mi va fi paznic, cetățuie.
Mă-ndrept, ca marinarul spre un far.

Sub a sa coamă, sub colină-i o căsuță
La adăpost de vânturi și urgii.
E-adevărat că are doar o cămăruță,
Dar naște zilnic zeci de bucurii.

E-n fața soarelui de dimineață până seară;
Supusă-i farmecelor, ce-s în crâng
Rostite-n triluri, pe ramuri de lozioară,
De zburătoare ce-n cuiburi se strâng.

Aștept să vină iarăși calda primăvară,
Să-ncoroneze-al meu stejar bătrân...
E Rege Verde. Cântă greieri la vioară...
La umbra lui, voi fi un demn român.