ieri n-am putut să scriu să scot o piatră de alături
mai aproape de mare linii pe care le-ai atins
manierisme și gablonțuri basmul tău
și vântul de vest ce poartă lucruri
nemărturisite crengi fremătând țipătul bufniței
apropie capătul lumii săpat în strat de pământ moale

***

oameni pun cuvinte în cuști noi nu ne-am schimbat
am cedat în fața fetelor frumoase lucrurilor care se simt
nu le-am vrut printre noi să alimenteze crize de îmbufnare
ieri n-am putut să scriu să iau în căușul palmelor o pâine
să scot cuiul să-mi regăsesc marginile ce dau aere
engleza mea proastă, n-am să mai fiu aici mâine

***

bronz auriu nu mai mult decât alte lucruri
trupul tău învârtindu-se în broască sunt eu
aruncând cu lucruri în toate părțile moi
ne atingem atât de rar credem în capcane
în lumina puternică a zilei după care pornim
urcăm într-un soi de echilibru ne arătăm desenele

***

e firesc, îmi spui și îndepărtezi de mine realitatea brutală
dintr-un rând de fluturi din tribul luminii
cunoscut de tine pe dinafară dintr-o anume decență
nu urăști ignoranții pe cei mulțumiți să stea la o parte
confundându-se în turnuri de fildeș în penultima noapte
două raze elegant efilate și asta e tot, voi fi iertat

***