Am cunoscut pe cineva care m-a contrariat.
L-am cunoscut din cartea abia tipărită de el.
Îi promisesem, ca neghiobul, s-o comentez.
S-ar putea... – îmi spuneam – s-ar putea...
Autorul, despre care scriam, nu e doar autor.
Este un experimentator. Voia să vadă reacții!

Brusc, am cunoscut femeia. Mi-a prezentat-o.
Autorul. Ea este. Crede-o. Iubește-o sincer.
Bun. M-am înflăcărat. Femeia îmi rezista.
Ce autor e ăsta?... Îmi dă cartea. Mă pune-n gardă.
Iată-ți iubirea. Și-mi prezintă femeia. Superbă.
M-avertizează. De parcă ar fi ghicitorul.

Foarte dulce-autorul! Foarte cuminte femeia!
Găsesc, dintr-o dată ceva fals. În carte. Scriu.
Nu-i convine. Ripostează. Cu argumente. De ce?
Þanțoș, femeia mă dojenește. Sincer, n-are dreptate…
Ce-am cu autorul ?! Ascult de priceputa femeie.
Pentru că autorul mi-a recomandat să-i fiu prieten.

Brusc apar năluci. Intervine moartea cuiva. Teama.
A ei, nu a mea! Nu pot continua. Autorul mă toacă.
Exact ca-n Shakespeare. Ca toți străjerii, îmi fac datoria.
Mă tem enorm ca autorul să nu-și dea jos armura.
Să nu mă depărtez ca fiul devotat, prințul Danemarcei.
Autorul e noapte. Iar eu, apun fără femeia curtată.

M-am trezit șters de sublimul Will. Danez, expatriat.

***

Lumina serii e din străluciri fine. De iatacuri stelare.
Jilțurile eonilor. Dilemă înspăimântătoare!
Ce-i pentru tine conceptul de autor?
Are poate o forță aparte.
Pentru mine, a fi și autor,
nu schimbă datele problemei vieții.
Tu ești tu. Eu sunt eu.
Chiar dacă mai publici o carte, două, trei !
Pentru mine rămâi neschimbată.
Cărțile de azi nu înalță un om.
Autori celebri erau complexați în viață
chiar de celebritatea scrierii lor.
A fi și astăzi autor de literatură, vai,
ar zice mulți cititori, ce onoare!
Însă zic așa, ca să lingușească...
Poate o zic și din convingere.

Dacă ai încredere că tot ce-ai scris
te reprezintă, excelent, felicitările mele.

Autorul, care n-aș deveni eu însumi,
m-ar chinui, m-ar tortura dacă l-aș nutri
din ceea ce nu mă reprezintă de fel.
Asta e. Am mari reticențe să public.
De-ar merita, n-aș face-o decât pe net,
fragmentar, cât mai inobservabil.
Cărțile-n librării o să se topească în câțiva ani
– spune într-un articol din 2009 Eugen Uricaru.
Și aduce motivații, despre politica editorială,
care va accepta publicarea în funcție de cerințe –
mai mult bălării, chestii tehnice,
aproape nimic original în viitor!

Un material de costum, odată ce-i croit,
nu mai poate fi ajustat decât foarte puțin.
Eu sunt prea mic pentru o haină ieșită din mine,
după măsurătoarea pe care-am luat-o
singur, neajutat de vreun specialist!
Măsurătoarea a fost predată ca atare.
Înregistrată în atelier. Croitoreasa nu-i vinovată.
Ci măsurătoarea făcută din ochii mei, pe viu.
Mi-am întins membrele, pieptul, stând în vârful picioarelor.
Da, recunosc. A ieșit un costum de uriaș, sunt un netrebnic.
Am crezut că și croiala ar fi mai bună de-o iau eu…
Și, năpastă, răcesc acum fără costum. Nu-l mai port.
Așa observasem, nefiind făcut de-a gata, că-i costum iluzoric.
Ei, de-aceasta nu-mi surâde ideea să scriu romane, povestiri.
E ca și cum aș intra în haine străine.
Iar lumea actuală e mai moartă decât a fost vreodată.
Nu merită reinventată, decorată, complicată.
Lumea merită ascultată. Cel mult scuturată,
din când în când, atunci când se obrăznicește.

Am discutat prea puțin cu omul
care se pitește dincolo de autor.
Omul acela trebuie să fie cel natural.
Nu l-am provocat suficient.
Ca să mi se destăinuie, după cum voia!

Tu, acum, ai spune că-i mai bine așa.
Să nu provoci confesiuni. Niciodată.
Asta am prevăzut-o. Nu-mi pare rău.
Eu unul, nu știu despre niciun om prea multe.
Nu sunt înger păzitor, să stau de gardă.
Am calitatea de-a mă păstra în discreție absolută.
Chiar față de-un dușman, nevrând să-l bârfesc.
Chiar față de iubită, nevrând să-i aflu anii.
De aceea femeile spun că nu-și declară anii.
Orice femeie păstrează taina. Bărbații au alte tendințe.
Le place, sărmanilor, să interogheze mai mult decât ele.
Sunt mai cicălitori, mai posesivi, mai ofensați.
Se gândesc fără oprire la obiectul iubirii lor, femeia.
Eu sunt din altă plămadă.

Desigur, pierd multe avantaje, dacă nu bârfesc…
Nu mă bag în chestii și informații zise “utile”.
Îmi păstrez dreptul de-a primi mărturisiri –
Aud taine făcute rar și cu lacrimi de către unii.
Poate de aceea urăsc mare parte din proza lumii.
Ficțiunea de dragul ficțiunii. Dacă nu-mi imaginez!
Unele destine au traseu neverosimil, ca-n filme.
Americani-s oameni de succes ca-n “Undeva, cândva”
“Evíta” și “Titanic”. Eu, ca român nu mă simt farsor:
Realitatea constă în cu totul și cu totul altceva.
Și nu mai suntem în epoca simbolismului,
a impresionismului – curente prelungite muribund
și până la al doilea război mondial printr-o peltea
mult prea intimistă, declarativă, ușor hilară.
Nu m-abțin să citesc un gen de literatură
care nu-ți place deloc ție, iubito: greu digerabilă,
însă autentică, nedeformată prin invenție narativă
sau abstractizare lirico-dramatică.

Omul, istoria sa personală merită un alt fel de daruri,
decât un scriitor cu toate cărțile pe masă,
dar care inventează, mamă Doamne!