agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-03-11 | | Înscris în bibliotecă de Cătălin
Abia trăim în muntele fără apă,
cu ochii căutând-o în zadar, mereu e-n preajmă și mereu ne scapă, ascunsă de o umbră de stejar. Și fagii o mai țin în rădăcină și se numește rouă-n zori de zi, de năucirea ei ni-i setea plină și apă-n somn de frunți vom regăsi. Nici nu mai știm de unde-atâta verde când apa a fugit demult din munți și-ntreaga uneltirea ei se pierde sub scutul mort al brazilor cărunți. Când vine întunericul, când luna pe toate pune tristul ei pustiu, în văi, amăgitoare totdeauna, ecourile dorul apei știu. Dar nu e apă, ci spre zori transpiră copacii tragici care o conțin, Orfeu deschidratat, pe-o moartă liră, Mai cântă despre ape care vin. Ca despre un eveniment cât cerul, și ca despre un mit răzbunător, ca despre lună, unde stă oierul, așa vorbim despre un biet izvor. L-au nimerit după un colț de stâncă, se strecura aproape vinovat, voia răspuns la zestrea lui adâncă... Și-astfel, cum l-au găsit, l-au și captat. Și muntele e tot fără de apă, deasupra, ochii cerului sunt mari, când văd cum piatra, de căldură, crapă, iar noi nu punem preț pe fântânari. Așa încât ni se usucî lancea și câinii setoși înnebunesc la stâni, aici la Tarnița, în munții Vrancea, de dor de apă, devenim fântâni. din vol. "Apogeul firii"
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate