agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-03-12 | |
Odata ți-am dat s-asculți marea aceea albastră,
spuneam multe pe-atunci și toate erau din sufletul meu sărat, întratât cât poate fi pe gustul tău tot ce poate dărui mai frumos către jumătatea lui. Mă opream uneori, când valul mă atingea peste buze și-l lăsam să-ți spună el ce nu mai avea loc în gânduri, perlele acelea din scoici, care nu pot rămâne acolo și doar de dragul tău s-au făcut cuvinte. Mai știu cum vocea iți tremura iar mie îmi dădeau lacrimile, acelea dulci și calde, în locul mâinilor tale ce n-au găsit altă cale să mă alinte doar cu poveștile pe masura lumii noastre din vis. Nu m-am gândit niciodată că voi încuia toate acestea și nu-mi voi aminti unde e cheia pâna când voi alătura o virgulă sub punctul acela mic ce nu lasă povestea spusă mai departe. Știi, nu cred în jurăminte, promisiuni deșarte, sunt doar cuvinte de fum ce se sting, odată cu focul ce uită să ardă. Eu cred în sufletul meu ce nu se lasă pierdut, cel care a învățat să asculte numai de inima ta, ce-o aude bătând deasupra a tot ce-i pustiit și înșelător de trist. Chiar dacă nu știam să uit și să iert în același timp, m-ai învățat să trec peste toate să-mi acopăr inima doar cu acele șoapte ce știu să mă treacă peste nopțile intunecate. Sunt fulger în zilele cu ploaie, știi prea bine, e singura mea trădare, singurul zbor a-nsingurare, prima și cea de pe urma cautare de adevăruri fulguind peste zi, așternut al viselor care cresc și se topesc în palma ta. De câte ori plec, este numai pentru a mă întoarce să te revăd ori să te aștept cuminte,cât se poate, o geană de lumina într-un cântec, două cuvinte într-o mare de vorbe meșteșugite, care mă fac să nu-mi mai fie frică de apă, care trece o singură dată, dacă rămâne ceva în urmă e semn cămai mult va veni. Ai fost întotdeauna steaua mea, n-am să-ți fiu mai departe, doar atât cât stă lumina de întuneric si nadirul de zenit, îndeajuns cât sa știi că nu mint. Nu m-am gândit... iar acum nu-i la fel ca atunci, când mă ajungeau din urmă cuvintele tale și le socoteam adevărate căci imi lipseai. Nu m-am gândit... că voi schimba dorințe până când voi rămâne doar eu din nou și din vechi aceeași si, totuși, să doară. Nu m-am gândit... la mine sau la tine nici măcar la cine va rămâne dorul atunci când iarnă va fi totul.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate