Sub luna crepusculară unde norii cad
se ascunde copilul înfrigurat și speriat,
în bolți de liniște și cântec de greieri
se împlinește frumusețea nopții la ferestre.

În beznă coboară un sunet pribeag
noaptea-i o prăpastie, afundate-n ea
cu al tău zâmbet curat și uitat.
E fum...

Victorie! se aude nestingherit în
văile ce clocotesc peste sufletul înrobit,
ziua e pierdută într-un mister secular.
E pustiu...

O bufnită transfigurată în privighetoarea nopții
se amăgește și se plânge
că noaptea surdă se sfârșește,
dar ea știe că de întuneric
nimeni nu se poate salva.