Dintr-un balcon ornat cu flori, mușcate roșii,
Privesc grădini, cu gust lucrate și la timp.
Văd țărmul mării, marea-albastră, albatroșii
Ce zboară-n sus și-n jos... sau poposesc pe-un limb.

Lângă balcon, tihnit cresc falnic palmierii
Ce mă uimesc cu-a lor coroane, cercuri strii;
Soldați de strajă par a fi-n mirajul serii
Când briza marii le recită poezii.

Din centrul de coroană al unui palmier
Se umflă-ncet un moț, mai bine zis, un ciuf,
Format din frunze, mici și multe, crud giuvaer,
Doar că dospește mai întâi și crește-n puf.

În timp de-o saptămână crește ciuful bine,
Săltând spre cer tentacule horite-n grup;
În jurul lor e-un sigur gard de marăcine
Ce nu-mi permite să m-apropii cu-al meu trup.

Trei zile mai târziu, zăresc toți palmierii
Că își înalță moțurile ca un coc,
Din urmă, parcă vrând s-ajungă-n toiul verii,
Pe cel... ce și-a mai pus un strat l-al său cojoc.

Înveșmântați masiv, ca regii, magii biblici,
Cu-a lor coroane verzi și mantii de satin,
Vor sta de strajă chiar de-or deveni magnifici.
Plantați au fost... și straja e al lor destin.