Ce-i patria? E doar un loc,
În care ne trăim destinul?
Ne bucură pâinea și vinul,
Visând cândva s-avem noroc?

Ce-i patria? E doar durere,
Când vezi și simți că vremea trece,
În juru-ți totul se petrece,
Iar viața ți-e venin și fiere?

Doar tu, același diplomat,
Dorind să-mpaci toată planeta,
Asculți cu aer meloman,
Discursurile ca flașneta?

Te porți distins să intri-n voie
Acelor ce se cred prooroci.
Sau și mai trist, se cred ca Noe,
Fiind în fond simpli escroci.

Ști că-i așa și ei știu bine.
Fac tot ce fac și spun ce spun,
Politici noi testând pe tine,
Dorind să-ți pară cel mai bun.

Răbdarea-ți ei mereu confundă
Cu lașitatea și prostia.
Nu pot, sau nici nu vor s-ascundă,
Că nu-și doresc decât simbria,

Fiindcă-au muncit să-ți murdărească,
Imaginea cândva distinsă;
Că te-au prădat făr-să clipească,
De firea ta mereu destinsă.

Râdeai ușor, plângeai asemeni,
Azi nu mai râzi doar plângi mereu.
Românule, îți e mai rău.
Tu seceri ce ți-au dat să semeni.

Dar vom trăi și vom vedea,
Ce-nseamnă a ieși la mal.
Vom împlini, într-un târziu,
Destinul nostru sideral.

Ce-i patria? E locu-n care
Visezi într-una să te-ntorci.
Þara din gândul cel cu soare,
Fără trădări, fără escroci...

Vise curate de copil,
Iubiri de tânăr înfocate,
Realizări neîntinate,
Doine, balade...și chiar moarte.

Toate depuse pe altarul
Ce-l poartă-n suflet fiecare.
Sfinte odoare de speranță,
De patimă și disperare.


8 sept. 1997