agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-03-15 | | Înscris în bibliotecă de Midrigan Mihai De-ți slăbește credința în sufletul tău, Deznădejdea cea grea te cuprinde, De născutul acum Hristos-Dumnezeu În amarul tău adă-ți aminte. El în scârbă, plânsoare, necaz s-au născut, Sub a Romei greoaie domnie, Dar prin veacuri de vreme strălucind au trecut Într-a Lui luminoasă mărie. S-au născut El din focul cerescului dar, Din smerirea Curatei Fecioare, Ca, Puternic, să-i puie robiei hotar, Să sfârșească amara plânsoare... Rătăcind pe-al păcatului drum lunecos, Nu i-au prins omenirea de veste, Numai cei de la turme-au venit la Hristos, Văzând rostul minunii aceste. Și venind, pe Hristos Cel născut L-au găsit Nu în casă de neam, boierească, Dar în iesle, pe scânduri, cu paie-nvelit, În colibă culcat — păstorească. Și o stea-n răsărit s-a aprins minunat, Ceru-ntreg bucurând și pământul, Și pornind, a lucit ca un ochi înfocat Drumul drept spre Hristos arătându-l. În adâncă uitare au trăit Pruncul sfânt Pân' la vârsta de cer hotărâtă, Dar iubirea de oameni în sufletul blând Au crescut-o frumos înflorită. Cu această iubire, - acest vecinic odor, Au purces El atuncea prin lume; Al iertării și păcii milos vestitor Spre mărirea Preasfântului Nume. Calea crucii spinoasă, cu pieptul deschis Au siut-o El, jertfa iubirii, Și au murit, și a treia zi iar au învis, Biruind stăpânea învrăjbirii. De-ți slăbește credința în sufletul tău, Deznădejdea cea grea te cuprinde, De născutul acum Hristos-Dumnezeu În amarul tău adă-ți aminte. Povestirea cea sfântă în inima ta Viu răsunet îndată găsi-va, Și durerea în sufletul tău va-nceta, Și plânsoarea cea grea conteni-va. Răsărind cu Hristos din mormântul adânc, Luminând întunericul gropii, Sfânta dragoste-acum pe aceia ce plâng Liniștește și mângâie robii. Și să știi că de-atunci a-nvrăjbirii venin Nu mai are aceea putere: Cât de-adânc fie-amarul de care ești plin. El ascunde scânteia-nvierii. Cât de greu te-apasă, cu mâna de fier, Nedreptatea în zilele tale, -- Tu să știi că iubirea, venită din cer, Lumina-te-va-n scârbă și jale. Tu să știi că veni-va doritul tău ceas Și în piept ți-a muri suferința, Și în sufletul tău, din amar și necaz, Ca Hristos, învia-va credința. Ș-a luminii luciri scânteia-vor în zori Pentru tine în clipele cele, Și atunci vei uita tu amaruri, plânsori, Vei uita suferințele grele. De-ți slăbește credința în sufletul tău, Deznădejdea cea grea te cuprinde, De născutul acum Hristos-Dumnezeu În amarul tău adă-ți aminte. El în scârbă, plânsoare, necaz s-au născut, Sub a Romei greoaie domnie, Dar prin veacuri de vreme strălucind au trecut Într-a Lui luminoasă mărie. Povestirea cea sfântă în inima ta Viu răsunet îndată găsi-va, Și durerea în sufletul tău va-nceta, Și plânsoarea cea grea conteni-va. Și să știi că veni-va doritul tău ceas, Când în piept ți-a muri suferința, Și în sufletul tău, din amar și necaz, Ca Hristos, învia-va credința.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate