o noapte grea de întuneric
o pleoapă enormă și grea
cerul se închide

(a venit eminescu freza pe stânga fruntea lată
pasul romantic și brusc
l-a trosnit pe nichita)

- de ce mă plesnești, mă?
- mi-a furat sorescu luna!
- și de ce dai în mine?
- uite-așa de frunză-albastră
- da da știu, rău te doare-un cal măiastru
- tu să dai vina pe partea de sus a părții
de mijloc a criptei. prea-ți apasă pe rât
- ba tu să dai vina pe sorescu
și pe șuțu

(sorescu sta ascuns într-un colț de
cremene. s-a coborât și i-a înfipt lui
nichita în sânge trei dinți din față)

- ah, vampir mustăcios, la lilieci nu mă
gândeam dar la ăsta da! și ce tot molfăi
luna? s-o dai eminului verei iubit, auzi mă?
- pâș pâș urc la lună. suflete vere știi că
luna are gust de marmeladă? gutui cu vișine
amare. și ceva pere târzii.
- vai tu, mie-mi spui? eu beam luna la desert
și țâșneau raze din mine. mai ales din nas
din gură din... roiau cuvinte sferiforme și
necuvinte deasupra mea dedesubtul meu. tu
abia abia te cățărai la ea. dar eu tot pe
soare l-am iubit! am curs în soare ave!
căldură și lumină ave! în coama mea de stele
- vai de calul tău albastru
- vai de liliecii tăi

(eclipsat
închis în cercul strâmt al suprarealismului
eminescu scoase un dicționar de rime și-l zvârli
în ceafa lui arghezi. psalmistul tresare dintr-un
somn întors ca la blaga)

- ce-ai cu mine, vântule?
- păi da, ți-a furat vântul mintea și tot
ce-ai scris ți-a suflat în hău
- ce vrei, zdreanță?
- zdreanță-i sorescu. mi-a furat luna
- și ce ai cu mine?
- păi tu i-ai făcut scară
- și ce, a răzbit la lumină? a ieșit din chit?
și scara i-a făcut-o blaga - uite, el e păianjenul
care se cațără pe razele lunii. eu doar m-am rugat
pentru el ca un copac pribeag uitat în câmpie
- vai de rugile tale izbite în drugile cerului
numai tu ești de vină, doar tu ai sfidat vremea
ai ars rima ai pupat târfa în bot, vai de crusta
de mucegai de pe testamentul tău bubos
- ba vai de luceafărul tău șchiop

(sorescu tușește stănescu scoate din sân un cub
șlefuit sparge un colț și-l aruncă în aer. corbi
negri prind cubul în cioc și-l transformă într-o lună
înnegrită și mare sau într-o dragoste mare mare
eminescu râde nebunește la ea sorescu tușește arghezi
doarme pe pulpa orei un somn chinuit ca la poarta
albă eminescu privește luna și scrie scrie scrie
în stil bacovian - univers frust colțuros violet
și bolnav sorescu tușește singur printre poeți nichita
sparge între pleoape un sărut strivit în tălpi
murdare eminescu râde lunatic corola de minuni se
destramă sorescu tușește și scuipă un buchet de raze
zmolite cerul cade negru și greu

vine cărtărescu și prinde cubul cu un colț spart
pune mâna la tâmplă și se întreabă de ce iubim
femeile

(luna se înalță galbenă și goală
amantă lascivă și rece)