mi-am așezat gândurile în cutiuța
cu amintiri a bunicului plecat
în noaptea în care Dumnezeu
a uitat să aprindă lampa
și-a adormit atât de tare
încât nu m-a auzit

imaginea revine încet și începe
să mi se lipească pe retină

(ca și cum aș sfida orice atingere
încerc să înțeleg chiar și depărtarea)

mă proptesc în fața oglinzii
și mă privesc cum mi se usucă pielea

mi-e teamă că aș putea rămâne
o bucată de hârtie scăpată pe jos
sau poate o cărare pe care
nimeni nu pleacă decât
o singură dată

cu ninsorile