agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-03-20 | |
mergeam încet pe stradă nici prea fericit
dar nici deosebit de părăsit de surâsuri când deodată am simțit că-mi pocnește moartea-n urechi precum o petardă fragedă și îmbujorată m-am clătinat în timp ce sub frunte-mi înainta o stranie locomotivă de argint trăgând vagoane încărcate cu prundiș albastru orbeam încet și femeia de lângă mine se dărâma ca un pod de trestie împovărat de neliniște și singurătate mi-am amintit de pământ de răcoroasa lui pernă dar asfaltul putred plutea ca un fald pe sub mâinile mele atârnate apoi lumea s-a rupt în două ochii s-au despărțit unul de altul vedeam într-o parte un câine roșu mocirlos și-ngroșat care urla-n întuneric iar în cealaltă parte veverițele stelelor verzi ronțăiau spaima aprinsă-n memoria mea destrămată apoi din nou pocnitura din tâmplă țâșnită-n ecouri ovale vibrația revenirii la o lume de-abia închegată petarda s-a stins astupată încet de-nflorirea luminii și gândul pe gând se-auzea și viața pe moarte călcând a pornit mai departe
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate