Te-ai născut din pământ.
Ai stat în întuneric
nici tu nu mai ști cât.
Jumătate ai rămas acolo
păstrînd liniștea.
Jumătate ai ieșit la lumină
cunoscînd sunetul.
Și-acum, pe mine,
singura ta frunză credincioasă,
o arunci să putrezească
la picioarele tale,
să-ți hrănească, cu sângele ei,
crengile tale...
De ce?