Și mâinile ei, pe care le păstrez în minte,
asemeni unor icoane care te îndeamnă
să-ți mărturisești păcatele de ieri și de azi;
mâinile ei cu care mă luam la întrecere,
fără să reușesc să țin pasul cu ele;
mâinile ei calde și obosite de muncă,
care-și găseau loc de odihnă,
plimbându-le prin părul meu;
Și capul meu aluneca, încet-încet,
în poala ei și mă bucuram de fiecare dulce
mângâiere.
Și aceste clipe vroiam să nu se sfârșească...
Mă ghemuiam și mai mult lângă ea
și încercam să-i arăt cât de mică sunt,
că mai aveam încă nevoie de ea...