Mi-ai arătat clipa în care lumina cade pe noi.
Eram un val de mare ce vine peste țărmul tău.
Am smuls din cer săgeata fiorului ce adună ploi.
În palma mea murdară de pământ și atâta rău.

Din rădăcini de vânt, mai plâng și eu în spini de trandafir,
O picătură de aur sângerie umple un pahar de vin.
Când o furtună din mine se mai transformă în zefir.
E clipa în care Dumnezeu se roagă să te iubesc divin.

Eu te sărut pe trupul tău de catifea în mângâierea ta.
Iar marea se revarsă peste noi ca vântul peste valuri.
Sărutul tău de foc mă aprinde tot mai tare și nu voi regreta.
Că din furtună împreună vom atinge mii de maluri.