agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-03-25 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
M-atârn de tine, Poezie,
Ca un copil de poala mumii, Să trec cu tine puntea humii Spre insula de veșnicie La capătul de dincolo al lumii. Mă vei lăsa acolo singur Alături de toți morții lumii? Și în Egipt, acum cinci mii de ani, Va fi fost poate un poet Care și el încerca să măsoare Hăurile vremii viitoare Și care căuta să potrivească Gândirea lui cea pământească Pe ritmul deșirat al veșniciei. Ce fericit era acel poet Când se gândea că după moarte Unul măcar din cele trei suflete-ale lui Va rămâne să plutească mai departe Pe valurile viitorului! Cu neclintire el credea Că după mii și mii de ani de zbor Sufletul cel călător Se va statornici pe-o stea Cu care-apoi va hoinări prin haos. Mumia lui mai zace poate încă Și-acuma în vreo tainiță adâncă, Privind cu ochi uscați de așteptare Tavanul cu inscripții funerare. Și poate noaptea când șacalii latră Rencepe viața robilor de piatră. O stafie de torță se aprinde; Scot robii milenarele merinde; Străvechile bucate de vatră fierb în bliduri; Dănțuitoare roșii coboară de pe ziduri Și-și farmecă stăpânul, fantomă ca și ele, - Și sufletul cel veșnic plutește printre stele. Dar eu, vlăstar al unei lumi bătrâne, Roș de-ndoieli, bolnav de nostalgii, Zadarnic caut o cerească pâine În raftul vechilor mitologii. Zadarnic caut să privesc și eu Spre sigure limanuri viitoare; În peșterile sufletului meu Torța nădejdii pâlpâie și moare. (O, blestemat să fie gândul care Mă-ndeamnă s-o aprind mereu!) Nimic în mine nu mă-mbie Să cred în viitoarea mea mumie. Încerc să-mi făuresc din îndoială, Din visuri și melancolie, O amăgire-originală. Ajuns în preajma ultimului prag, Mai ști-voi oare c-am trăit în Terra, Prin veacu-al douăzecilea din era Numită după un ilustru mag? Voi fi atuncea unul dintre Acele anonime duhuri Care se-nghesuie să intre Pe poartea marilor văzduhuri. Se mai cunosc între ei morții? Ce singur trebuie să fii Când treci pe totdeauna pragul porții În ceea ce aice numim noi veșnicie Dar care-acolo poate este O nouă înșelătorie Cu spațiu și vreme și vechea poveste! Se mai cunosc între ei morții? Dar dacă dincolo vom deveni Niște făpturi hidoase și mișele, Noi care ne iubim ne-om dușmăni, Iubind pe cei ce-au vrut să ne înșele, Prieteni cu vrăjmașii noștri de-astăyi, Vrăjmași ai celor care azi ni-s dragi? O prea ciudată nălucire În noaptea inimii învie! Văd o străveche mânăstire În preajma anului o mie Pe care-un scrib extatic scrie Pe-o foaie veche de psaltire, Cu gând sfios de veșnicie: E-aproape marea ispășire, M-atârn de tine, Poezie!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate