Pătrund umil ca'n vegetal culoarea
poemul ochilor. Pentru paloarea
fratelui din legendă, deseori
împreună mânile la cer, iar alteori

mă urc la miorița de imagini,
ca un voevod tăcut în istorie
și par'că n'ași vrea altă glorie,
decât să stau lângă aceste pagini,

unde mă'nconjură copilăria,
ca izvoarele ascunse bucuria
azurului, înalt din anotimp,
și-unde mă voiu sui și eu la timp.

Căci nu știu ce mă îndeamnă-anume
să mă știu chemat, undeva, pe nume.