Drumurile mele nesfârșite
îți pricinuiesc tristeți

te simt într-un fel ciudat,
dar știu că înțelegi cum îmi este
și de ce îmi fac bagajele mereu…
pentru că sunt puternică, tată,
și de la tine am învățat să caut drumuri deschise

sunt în trecere
prin atâtea locuri ce-mi presimt umbletul,
privesc prin geamul ală murdar din tren
munți și copaci și case

așa învăț să fiu
și doar așa mă pot scrie

nu mi-e urât și nu am teamă în trenuri de noapte
mi-s dragi toți oamenii cu care merg
pentru că au, ca și mine,
case nelocuite
și bagaje de griji

mă-ntorc cu aceleași genți mari
în care port după mine
singurătăți și tristeți
scrise în capitole închise rând pe rând

și-am să mă-ntorc întotdeauna
cât timp voi fi
bătaia inimii tale, tată