(florina e țigancă)
face vrăji moșește pețește
tot felul de treburi d-astea țigănești
citește în cafea în cărți de joc
sau în cărți de poezie
- hmm, mi-a zis cu aur sclipindu-i la gât
mi-a prins sufletul în versuri un poet

(ochiul magic)
de la florina știu că noaptea are găuri de
lumină prin care ne privește ne leagă&dezleagă
tot de la florina știu că în frunză de paltin
bătrân goalele sânzienele freamătă pe corzi de
chitară foșnetul morții iar viața dansează
rotit&tot mai dezacordat pe nurii lor tari
tot ea mi-a ghicit șoptit o dragoste mare mare

(bârfa)
florina e ochiul satului. florina e gura satului
ea a aflat în stele că satul e blestemat
necuratul și-a vârât coada - șușotea glumeț
aerul miroase a cazan încins a piele arsă
păsările mor în zbor peste biserica neagră
cad și se-nfig cruce-n altar
femeile sunt sterpe ca nisipul ploaia toarnă
praf alb ca peste bărăganul lui fănuș neagu
pământul crapă se trage în sine ca un corn
de melc

(legenda)
se spune că florina și-a închis la sân cu cheie de foc
toate secretele satului toate păcatele lui
nici dumnezeu nu-i știe taina cică ar ști ea un
descântec de la facerea lumii de pe vremea când
demiurgul era un copilandru legenda spune că florina
are aripi de foc gălbui când mușcă din lună
piele de stea când suflă în miez de zbor
că e punctul pe i că-i bătrână ca adâncul mării
și tânără ca undele ei

(satul)

se minuna
se temea
se tăcea
se murea

(eu)
știam că florina era copila cu codițe de negură
care vorbeau țigănește cu vântul
florina era țigăncușa care-mi dădea păpădii să-i
suflu în sân poezii românești și mă învăța să
mușc aurul și da
florina era țiganca ce-mi ghicise șoptit o dragoste
mare mare

îi simt roșul buzei pe sfârcul urechii