Doamne, cum împarte luna
săruturi de raze peste crengi
rostogolindu-și umbrele
și-ucigând amintirile reci
din ne-odihna fiecărui ram
ascuns în dosul clipei
uitate de fericire...

născând miresme de primăveri
rostuite în cupe de magnolii
și strecurate prin pânzele tăcerii
sufletul zdrențuit se-adună
la rădăcinile dorului
și murmură tainic
simfonia vântului primăvăratec

scurm pământul reavăn
cu unghiile înnegrite de așteptare
și plantez timid
lujeri de speranțe
când zorii dimineții rescrise
mijind a trandafiriu
mă prind îngenuncheată
lângă mormântul trecutelor primăveri...

plesnesc mugurii!