Cu dor, un tată se uită îndelung
Spre zări îndepărtate,
Cu mâna streașină la ochi,
Tot așteptând băiatul și o fată,
Ce au plecat
Și nu s-au mai întors.

De zeci de ori pe zi
Repetă-n șir aceleași penibile mișcări,
De parcă-au devenit un tic nervos.
Dorința de-ai vedea
E o cumplită așteptare,
O chemare sfântă.

Ce-or face fiii oare
De nu se-ntorc să vadă tatăl, casa?
În desfătări deșarte s-or fi rătăcit?
Ori sfinte căi de clauzură-n rugăciune
Vor fi ales spre mântuirea lor și-a lumii?

Așa de-ar fi, el,
Bietul tată așteaptă răspuns,
Ca-n pace să poată muri!