Învie-mă! Și ruga trist fierbinte
N-ajunge-n Cer, o-mpiedică tavanul
Odăii unde-mi duc traiul și vanul.
Voi coborî la noapte în morminte

Luntrașului în palmă-oi pune banul
M-oi lepăda de carne și de minte
Acolo nu e voie de cuvinte.
Când s-o-mplini prin lumea largă anul

Mă voi întoarce, recarnat. Depline
Vor fi simțirile de Duhul Morții,
Iar gândurile-mi vor pricepe, line,

Ce îmi vor fi șoptit în taină morții;
A neființei boare-o să-mi aline,
Fiind promis, de-atunci viu greul sorții.