Bunicule,
aseară ai ieșit din mormânt eu dormeam,
că nu cred, ai venit până la patul meu
patul pe care scriam înnecat în cafea și tutun
catrenele unei povestiri în versuri veneai
până la pat, mângâiai foile cu priviri întunecate
și mă sfătuiai bunicule cum să scriu frumos
că și tu scriai înainte de a-ți muri prima nevastă
și eu scriam taman pe dos scriam despre
demoni și ruguri cu vrăjitoare puse la copt
tu mă certai îmi spuneai să scriu despre Dumnezeu
și despre sfinți dar eu n-aveam credință
acum ești neființă și eu tot nu cred dar
am început să scriu frumos să respir
patimile Cristului, să scriu cu cerneală de tămâie
am început la veghea lumânării dar tot nu cred
voi crede eu odată, când un înger din icoană
îmi va înghiți ochiul minții scuipând afară
pe altul, mai creștin, mai frumos
Să ai lumină,
Bunicule