Partea I-
Univers spiritual- Muzele-mame de epigrame zarafiste

Talentul.
.Este flacăra după care aleargă toți, dar care nu zâmbește decât unora.
.Un om poate fi bogat material, dar dacă ocolește tărâmul culturii, este un infirm spiritual.
.Talentul n-are stăpân, nu-i subordonat legilor omenești, dar flacăra lui ramâne veșnică.
.Tot el, nu-i ca boala molipsitoare, nu se ia și nu se vindecă.
.El nu se cumpără,nu se vinde, este o proprietate sacră și inviolabilă a artistului.
.El este precum banul:îi încântă pe cei care-l au, și-i pune pe jar pe cei care nu-l au.

Concluzii.
.Cine are talent, scrie și pe cracă, în pom, în arestul poliției, în spital, într-o insulă pustie, oriunde și oricum.
.Dacă toți oamenii culți, ar fi și talentați, toți artiștii scenei și ai condeiului ar muri de foame din lipsă de front de lucru.
.Toți artiștii talentați, trebuie sa fie și culți, dar nu toți oamenii culți pot fi și artiști talentați.

Paradisul și fascinația muzelor.
.Nimeni n-a știut să penetreze legile care guvernează imperiul muzelor cărora le simțim fascinația, dar nu știm de ce și de unde vin și pleacă.
Muza.
.Este musafirul nepoftit,dar binevenit, niciodată inoportun; când pleacă, îți lasă un mare gol în suflet.
Jocul muzelor.
.Cine n-a trăit jocul muzelor, poate să aibă scântei de geniu, dar n-o să inteleaga niciodată fascinația lor.
.Așa se explică starea de încărcare emoțională prin care trece artistul vizitat de muze; când cel de lângă tine îți spune:"ești in altă lume".
.Cele mai frumoase idei mi-au venit când au vrut ele.Să fie oare aceasta o exprimare genetică a toanelor, capriciilor, spiritului meu de frondă și nonconformist?

Muza, muzele, tezaurul artistic din universul spiritual al creației în construcția și arhitectura imaginii.
Catren sugestiv

Când mă frige câte-o muză
Pun și dracului ventuză,
Ba-i mai fac un compliment:
Vreau o strofă de talent.

.In ciuda toanelor, muzele sunt partenere fidele(nu intră-n capul altora), sunt incoruptibile, au demnitate și personalitate puternică.
.Muzele reprezintă izvorul nesecat de inspirație, din care fac texte și pretexte, peisaje, expresii și imagini artistice, elemente de construcție a strofelor, care reprezintă tezaurul artistic sus arătat.

Zâmbetul artistic.
Nu-l explic decât prin epigrama de mai jos:

Ochii și fața vorbesc.

Cei proști, ca vita te-nțeleg
Doar când le spui cuvântu-ntreg;
Dar, când vorbești c-un om cu minte
Pricepe-n ochi, nu din cuvinte.

Partea II-a
Univers epigramatic pe aniversar 2010
Preludiu- Lui George Zarafu

Nu orișicare om pătrunde
Cât har i-ar da divinitatea,
Tu pierzi adesea trei secunde
Ca să câștigi eternitatea.
Tudor George

Maestrului George Zarafu

Mi-a spus-o el’nainte să dispară
Catrenul lui Zarafu-i o comoară,
Dar geniul lui și geniul tău
Sunt daruri de la Dumnezeu.
Filip Tănase

Punte între subiecte- Femeia eterna poveste

Astăzi pun iar o ventuză
Și mă dau la noua muză,
Îmi zâmbește epigrafu’-
Vine muza lui Zarafu.

Pot să scriu o epopee
De eterna lui femeie,
Îmi zâmbește epigrafu:
Este muza lui Zarafu.

Stilul său e contagios
De jos în sus, de sus în jos,
L-am zarafat cât am putut
De mi-a rămas talentu-n gât.

Îl știe lumea evident-
O mare uriașe de talent,
Și strofa mea e-un epigraf
Că ea țintește la zaraf.

Partea III-a
Strofe aniversare

Muzele-mi șoptesc atent
Dă-ne strofe de talent,
Iar noi o să-îți dăm ție
Simpatie pe vecie.

Zarafu de se întoarce
Don Felipe, om te face,
Altceva ce pot să-ți spui
Þine-te de "fusta" lui.

Când mă frige câte-o muză
Pun și dracului ventuză,
Când mă frig muze în lanț
Fac și iadului bilanț.

Strofe de salut.

N-am nici măcar vaga idee
De prietenii ce i-ai avut,
Câți mânuitori de condeie
Þi-au trimis o strofă de salut.

Epigramist cu spirit viu
Cu el eu îți alung necazul,
Iar poantele ce ți le scriu
Þi le ofer acum, că-i cazul.

Cu ele-ncerc un moment comic
Să-ți dau trei tone de umor,
Tu știi că nu-s începător
Sunt mai spontan, dar nu retoric.

Catrenu-i bun, e de bon ton
Eu îl visez și-n orele de somn,
E bun că-alungă ziua abătută-
Ziua fără zâmbet, e o zi pierdută.

Am catrene în depozit
Să amuz trei generații,
Lefter și fără impozit
De-s „invidioși” confrații.

Dar, ca să fie armonie
Îți las acest impozit ție,
…..n-am ce să fac…
…..sunt prea sărac…!

Nu –ți fac inventar la succese
Niciodată, nici un pic,
Din măreția ta reiese-
Everestu-i un pitic.

În ritmuri de epigramist
Îți scriu catrene pont cu pont,
Și-n rimele de optimist
Îți fac un tur de orizont.

Vezi bine dar, stimate domn
Că arta ta m-a inspirat,
Am muze multe de bon ton
Dar nu vor în anonimat.

Când bagi câte o poantă mică
Umorul tău chiar mă despică,
De-ți bagi adversarul în groapă
De-acolo nu se mai ridică.

Pe marginea formulei maestrului G. Zarafu:
"mi-a căzut talentu-n călimară."

Într-o frumoasă primăvară
Mi-ai dat o strofă de contact,
Când muza mi-a făcut infarct-
Pică talentu-n călimară.

Strofa-i o bijuterie
Place lui, ție și mie,
A gustat-o și grivei
E normal, că e ok(ei).

Strofa place tuturor
„Valorează munți de aur!”
Ai mai dat-o-n epigraf
E normal, că ești zaraf.

Dar cel mai mult îmi place mie
Că ai în ea, filozofie.

Tu-mi spui adesea „umbră veche,”
Dar după moacă și fason
Nici unul nu e Cupidon
Ci, doi stilați de modă veche.

Când ți-apare câte-o divă
Nu mai intri-n recidivă,
Nu o lași nici să mai spere
O admiri cu maniere.

S-a dus maestre vremea ceea
Cu epigrama și femeia,
Azi nu mai porți nici papion
Și nu mai ești Francois Villon.

În tinerețe erai clocot
Aveai și-atunci talent în ropot,
Tu ai rămas cu rima-n pas
Că altceva nu ți-a rămas.

Visurile tale toate
Sunt acuma spulberate,
Ai știut doar să muncești
N-ai știut și să trăiești.

Se scurse timpul la pătrat
Pe nesimțite și agale,
El e dușmanul ce-a-ngropat
Comoara visurilor tale.

Acum ne-ai cucerit pe toți
Ai visuri noi pentru nepoți,
Da-n drumul lor să nu insiști
Să nu îi faci epigramiști.

Tu știi că gloria e fum
Dar asta nu te ține-n drum,
Și ții la demnitatea ta
Că lași comori în urma ta.

C-o artă bine dăltuită
Cu strofa bine șlefuită,
E-o operă bine clădită
N-a fost o carte necitită.

Ai prieteni și dușmani
Și un continent de fani,
Azi, la un pogon de ani
Îți spun sincer: La mulți ani!

Epilog
Îmi dispar mereu confrații
Și nu e pentru prima oară,
Aștept în fiecare seară
Același tren, aceeași gară.