de când privesc apusul
soarele a scâpătat pe jumătate-n mare
un vapor care treptat se scufundă
tu îmi arăți cerul franjurat de lumină
ca o moarte așteptându-și ceasul

pe umerii valurilor
umbre cu dinți alungiți
deasupra zborul alb al pescărușilor

pe faleză noi și briza întețită
plini de întrebările toamnei
care se apropie dinspre munți

noaptea cade pe scări
o pasăre cu aripile smolite
orașul cu geamurile-n lumină
simte zgomotul de pe străzi
ca o durere prin oase
se așează cu capul pe țărm
noapte-l zbuciumă-n somn
și visează răsăritul.