...o femeie la 30 de ani?
nu mai așteaptă nimic
știe că atunci când vine de la piață trebuie să pună sacoșele jos
să caute cheia și să deschidă singură
știe că în weekend trebuie să curețe frigiderul, să sune la părinți
să caute tratamente naturiste, ea se mulțumește cu mere verzi
inima ei, curios, este verde, ai putea mușca din ea
are un fel de geometrie reglabilă, se mulează după orice individ
o femeie la 30 de ani e mult mai înaltă, mult mai eliberată
de fraze sticloase aruncate pe peron
e obișnuită cu vocea de bărbat care-i spune
“nu te supăra, azi nu pot trece pe la tine”
după care se așează în fotoliu cu o carte despre psihologia comunicării
nu-l întreabă de ce, voia doar să vină, așa întârziat
dar să vină, se culcă devreme, noaptea deschide geamul
sperând că după draperie nimeni nu o vede
ea de fapt se ascunde după propria-i piele
nu-și scoate cu una cu două viscerele la uscat
nici măcar cuvintele nu le aruncă pe stradă
le păstrează bine, ca pe niște bijuterii de familie
asta nu o face tăcută ci doar înțeleaptă
o femeie la 30 de ani nu mai așteaptă dispoziții
știe singură când să se învelească, pe ce parte să doarmă
mai mereu alege partea cu peretele
caută un refugiu, e contra curentului, sau poate doar o trecere de pietoni
e foarte atentă la detalii gen iubirea este o ceremonie
prin urmare își activează simțurile punând ruj pe buze
ciorapi de dantelă, parfum pentru experiențe diferite
o femeie la 30 de ani este ca un adăpost antiatomic
trupul ei are pereți ermetici, este greu de dizlocat
numele e greu de pătruns dacă nu ești obișnuit cu braconajele
vrea mereu să se mute/ așternutul să rămână gol/ pietrele să se spargă în urmă
nu are un scenariu prestabilit/ stă sprijinită de tocul ușii/ ar vrea să ia totuși ceva
o poșetă/ un gest/ o frică ascunsă sub pat/ țipătul intrat pe geam
zăpada de pe rama ferestrei/ frigul din baie/ cartea de la el
nu recunoaște nimic/ nimic nu-i aparține/ pune mâna pe clanță
ceva totuși o împinge-napoi/ brusc toate venele se adună la loc
încearcă să-și pună pielea la loc ca pe o haină oarecare
să-și îndese inima – balon de săpun
vrea mereu să se mute/ așternutul să rămână gol/ nu mai știe cum e să te zidești
nu mai știe de ce are nevoie/ deratizează de versuri/ sunt prin toate colțurile
albastre/ mișcătoare/ îi lipsește o mână/ un ochi/ rochia neagră
trebuie să ajungă la suprafață/ pereții aștia vechi o sugrumă