De-atâta verde,-al nemuririi miros
Și primăvara-mi este confident
Prin mine curge un lichid fervent
De veșnicie-s ca de-o boală ros.

Iar tu, iubito, ești un vis decent
Cu flori-minune-n părul tău cel gros.
De-aș fi un sculptor mare, bucuros
Făptura ți-aș turna-o în ciment.

Dar eu nu sunt decât un biet calic
Versificări, acolo,-mi sunt stindard.
Nu te înalț, ci numai te explic,

Cum stai lipită strâns de miocard.
Nu te coboară nici un șiretlic
Și inima-mi în trupul tău o ard.