În forma fixă sigur e Poetul
În versul alb, nisipuri mișcătoare,
Cuvântul nu tot pe atât te doare
Și-n mâluri te îngroapă cu încetul.

Din Răsărit, sonetul e o boare
Vorbind de Dumnezeu, Iisus, ascetul.
Și-n rime libere se pierde bietul
Zadarnic agățându-se de-o floare.

Va plâng pe-acei, fârtați, dintre voi unii...
Vă spuneți (ce o fi?) douămiiști.
Sunteți frizeri ce dibăcind perciunii

Crunt alba piele-a omului o piști.
Ci tu, în glossa ta, mocnești tăciunii
Și-atacului acestei vremi reziști.