presupun că ar trebui totuși
să fiu recunoscătoare
măcar am fost martor
am văzut cum e în tenebre
cu teroarea înfiptă bine în mădular
în firele de păr în smalțul unghiei
și alte chestii
flori ofilite, chiar înainte de îmbobocire
șoapte prea învolburate
care vin de niciunde
sau poate de-alături
și împietresc artistic sufletul
lanțuri ieșite de prin pereți
pereții personali...

da, erau de tot felul

după ce m-am luptat cu ele
până la amurgul puterilor
mi-am dat seama că adânc în mine
cineva
tu
sau altcineva
îngropase temeinic un urcior cu lumină

și pe măsură ce arunc pământul,
lianele și ce-l mai acoperă,
zarea se deschide tot mai tare,
se face roată,
se face liniște,
se face cumințenia copacului
care atinge ici și colo cu ramurile
marginea lunii

tristețea e
că de acolo
nu poți vedea toate astea

iar eu de aici
nu pot închide ușa