Babele noastre nu sunt știrbe
au dinții tari, din cremene,
în gurile lor închise, de piatră.

Nu sunt nici oarbe;
privesc până departe
cu ochii de cristale,
până-n hotarele țării
și valurile mării.

Au fost și vor fi doar surde
la șuierul vânturilor aspre.
Vor sta de veghe
nemuritoare,
în inima țării.

Deși Babe,
sunt mândria noastră.
Când noi vom fi bătrâni,
ele, încă tot tinere.
Când nu vom mai fi...?