durerea aceea surdă încet dispare
de parcă urmele ei s-ar șterge treptat
rămân doar ceasurile ticăind defazat
și un fel de puzzle prin care calc fără oprire
încercând să-i refac pașii

suntem două brațe smulse de trup
cu degetele rămase încleștate albite de presiunea strânsorii

dă-mi drumul mamă i-am șoptit
lasă-mă să ies din strigătul tău cu capul înainte
cu ochii deschiși primind în ei ploaia nesfârșită ce va veni

voi trece cu palmele ude prin lumea îmbrăcată în rochia ta de mireasă
și ultima privire din voalul alb transparent
o voi purta ca pe o aripă întinsă de zbor
în numele tău

pentru că a venit timpul mamă
a venit timpul să pornesc la drum cu voi toți după mine
așezați în spate ca o cruce
pe care stă răstignit
ca o mirare
numele meu