Zărit-am o floare,
Ce-n ea era-nchisă,
Îi lipsea iubirea,
Era tare tristă...

Am cuprinso-n palme,
Cu drag s-o-mbrățișez,
Sublimele-i petale
Am vrut să le iubesc...

Una câte una,
Le-am sărutat duios,
Mi-a dăruit atunci
O mireasmă și-un zâmbet frumos.

A doua zi de dimineață,
De rouă plină și de ceață,
M-am grăbit la floarea mea,
În locul ei ședea o preafrumoasă fată.

M-am uitat la ea,
Puțin nedumerit:
"N-ai văzut o floare, floarea mea ?"
Am întrebat-o trist...

M-a privit sfios,
Obrazu-mi săruta,
Apoi mi-a zis:
''Sunt eu, sunt floarea ta !''