Când m-am trezit din utopie
M-am hotărât să scriu
Numai decât cu îngeri din pustiu.
Penel din aripi moi și albe
a cărui umbră se prelinge
voiajor în a sufletului bătaie.

Pornește din mine ca un izvor
Și se oprește în tine ca un lac.
Pe fermecate căi de argintiu
Îmi bate lumina-n pliu
și văd să scriu!

Îmi înclin creștetul
în fața nemuritoarei
mante de vise și infinituri.

Soarbe din mine seva
credinței mele,
secătuiește orice gând,
speranță ori părere.

Ia-mi totul și
negrul și albul,
lasă-mi doar amorul!
Păcătos, dar împlinit
Mă voi întoarce spre
ce-am urât,
spre ce-am iubit…
Îngândurat și rătăcit,
până-ntr-o altă zi
când îmi voi aminti
să scriu, să-mi scrii!