sunt două stări pe care nu le pot atinge
așezarea în trup / ieșirea din el
rămân astfel undeva la răspântie
ca un popas sub poarta sărutului
lângă trupuri lipite și buze lipite
pe drumul ce duce înspre masa tăcerii
unde cioplitorii în om se petrec unii pe alții
zburători dinspre cer spre pământ
cuprinși de o foame adâncă de atingere
în timp ce ochii lor cad mereu înspre sus
o perpetuă rupere
din atârnarea între tot și nimic