Se trag sfori în toată țara:
Se mărită Sforioara,
Din familia Sforilă,
Neam din neamul lui Textilă.

Sforioara-i încă mică,
Toți o cheamă "Sfloricică";
Nașu’ mare știe bine
Numele de unde-i vine.

Ea-i minoră și prin lege,
Trebuie să o "dezlege"
Pentru-a face cununie
Ca tot omul de-omenie.

Ce să spun de nașu’ mare?
A stat mult la închisoare.
Știu c-a fost născut "din flori”
Și-nfiat la soții Sfori.

Să conclud scurt cu nășicu’
Altfel n-o să știm sfârșitu’.
Al său nume-i Sfori Halaldar.
Bun prieten de primar.

El trăgea sfori bine-n lume...
Doar că se-ntrecea cu ”glume”,
Mult prea des neserioase
Și cu băuturi spirtoase.

Cum făcu de-ademenise...
Sforioara? Îi promise:
-Þi-aleg mire bun, cu vilă!
Fugi de casa cu șindrilă!

Are chiar și o mașină,
Marcă bună, pe benzină.
Mi-e prieten de la Carceri...
Să nu-i spui de-a’ noastre-”afaceri”!

................................

-El, Funiuță Sforicel
Din comuna Cânepărel.
A venit să-ți ceară mâna.
Tu să nu faci pe stăpâna!

Sforicel și Sfloricica
Erau singuri ziulica,
Chiar și noaptea câteodată.
Iată! Ea-i însărcinată!

Se trag sfori la primărie
Să se-aprobe cununie,
Pentru tinerii minori
prinși de Eros și licori.

El e iute la mânie
Dar o vrea și de soție.
Toate-s bune și frumoase...
Rachie, vinuri spumoase.

Nuntă mare-n Cânepoasa,
Știți voi cine e mireasa.
Mire, din Cânepărel,
Funiuță Sforicel.

Sforicel și Sforioara
S-au mutat în Cânepioara
Să trăiască mult și bine,
Doar că nașu-n scurt îi ține.

Eu vă zic... Să nu mă spuneți!
De-or afla-mi fac ochii vineți.
Nu mă credeți: nașu' Sfori
E amantul ei, prin flori.

Sforile în primărie
Trase-au fost cu bani de-o mie,
Pentru scumpa Sforioară,
La primar și secretară.

Nu-i nevoie de morală...
Ea a fost trasă de poală,
Însă Sforicel, pe sfoară,
Făr' ca mintea să îl doară.


NB- transformați familia de cuvinte după bunul plac!

explicativ:
sfáră s. f. – 1. Fum, fum înecăcios. – 2. Miros greu, miros de carne sau de grăsime încinsă. – 3. (Înv.) Sacrificiu. – 4. Anunț, știre. – Var. Mold. șfară. Sl. skvara (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 337). Sensul 4, azi aproape exclusiv sfoară, în expresia „a da sf(o)ară’n țară” „a face cunoscut”, fără îndoială din sensul înv. de a comunica știrile importante prin focuri de strajă. – Der. sfarog, s. n. (obiect ars sau uscat), cu suf. -og (după Candrea, din rus. svarok; după Scriban, din sl. tvarogŭ „brînză”); sfarogi (var. sfărogi, sfîrlogi), vb. (a se face sfavog, a se scoroji), negreșit în relație expresivă cu (s)corogi; sfîrloagă, s. f. (încălțăminte uzată); sfarnic, s. n. (înv., altar pentru jertfă). – Din rom. provine țig. suvara „veste” (Graur, BL, III, 186). Cf. scradă.