În munți e-o pace dulce, desfătare
La șes e mult mai plină primăvara
Dar te robește-același neam, în țara
Ce încă suflu de vechime are.

Se lasă-n pajiști, peste toate, seara
În acele de brad e dor de mare
Cu apele-i difuze, reci-amare...
Biserici îți culeg din poală ceara

Ce lumânarea-n patimi o revarsă.
Eu din mărimea-mi mă fac tot mai mic
Și Morții zilnic joc o hâdă farsă,

Cu Viața încă mă mai voi amic.
Privirea mea e de lumină arsă
Și gânguresc sonete în Nimic.