îmi plâng gândurile
separate de inechități
înspre partea dreaptă a obrazului
cu ridurile și regretele existențiale
ale unor așa ziși oameni
ce doar par
a fi.

mă dor așteptările celor două decenii
de speranțe moarte din fașă
și parcă murim înaintea lor
uitați de sufletele de iască
în afara unei petale
de trandafir.

se mai cerne o zi pe potecile udate
de lacrimile copiilor ce nu mai zâmbesc
la trecerea unei caravane cu fapte
ei cântă și iarăși cerșesc
o porție de magiun și o bucată de pâine
neagră e seara și trece un câine
ce latră la cerul comun
al bogatului și săracului de lângă mine
ce-și cere un petic de viață decentă
ca tine sau ca voi
"oameni" de fier.